vineri, 18 septembrie 2009

120 de dolari face pe piata un detector de radar cat un pachet de tigari

Desi folosirea lor este pedepsita de lege, noul cod rutier nu sanctioneaza comertul cu aparate antiradar
Pedepsele prevazute in noul cod rutier i-au speriat pe soferi, dar le-au dat o idee de milioane intreprinzatorilor. Acestia s-au repliat rapid si au scos pe piata sapte detectoare de radar ultraperformante, care-i pot scuti de neplaceri pe vitezomani. De cateva zile, Capitala a fost impanzita de tineri care distribuie fluturasi in care sunt prezentate, cu lux de amanunte, faimoasele detectoare de radar. Cu 120 dolari poti sa-ti cumperi un aparat de marimea unui pachet de tigari care "bate" radarele politiei pe o distanta de pana la 1800 m. Pentru smecherii cu bani exista insa o superoferta: detectorul Bel Vector 975 LR Remote, cu instalare modulara ascunsa, care costa 520 parai. Cu o raza de actiune de aproape trei km, detectorul, spre deosebire de celelalte sase modele mai ieftine, ce nu pot fi instalate decat pe bordul masinii - la vedere, este complet ascuns privirilor agentilor de circulatie. Plin de amabilitate, reprezentantul firmei care comercializeaza aceste aparate ne-a spus ca "bijuteria" este ascunsa sub bordul masinii, avand o antena instalata sub capota. In acest fel, soferul oprit de politisti nu risca sa fie prins cu mata-n sac si amendat. Nici motociclistii nu au fost uitati. Pentru ei exista, la pretul de 230 dolari, modelul Bel Expres 946 Cordless, ce poate functiona chiar si cu baterii. De mentionat ca preturile nu includ TVA, daca achizitionezi aparatele la "negru". Poti primi, insa, si factura, dar atunci platesti in plus cei 19 la suta. Potrivit regulamentului de aplicare a noului cod rutier, ce intra in vigoare la 1 februarie 2003, detinerea, montarea si folosirea in trafic a aparatelor de detectare si bruiere a radarelor politiei se sanctioneaza cu amenda de la 5 la 20 milioane lei. In mod ciudat, regulamentul omite pedepsirea celor care comercializeaza astfel de aparate, in conditiile in care, oricum, pe soselele din Romania nu pot fi folosite in mod legal. In timp ce Ministerul de Interne aloca zeci de mii de dolari pentru dotarea cu radare de ultima generatie, aceasta portita din lege deschide calea unei profitabile afaceri dubioase. Este ca si cum ai pedepsi consumatorul de drog, dar nu si pe traficant. Efectul direct este ca politistii vor fluiera "a paguba" dupa limuzinele si jeep-urile smecherilor cu dare de mana, pe care nimeni nu-i impiedica sa-si cumpere astfel de aparate, in timp ce in plasa agentilor de circulatie vor pica amaratii care abia au bani de benzina.

Niciun comentariu: