Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Tulcea, că administraţiile locale trebuie să raţionalizeze cheltuielile şi să privească bugetul de stat ca pe un prtener şi nu ca pe "locul de unde cerem bani dacă ministrul este de aceeaşi culoare politică cu noi".
Şeful statului s-a intalnit la sediul Consiliului Judeţean Tulcea cu aleşii locali din acest judeţ, principalul mesaj transmis acestora fiind legat de diminuarea cheltuielilor care trebuie operate de instituţiile statului şi raţionalizarea cheltuielilor structurilor locale. "Nu sunt adeptul absurdului, ci al raţionalului. Raţionalizarea cheltuielilor nu este menită să scoată Romania din criză, ci să o pregătească pentru ieşirea din criză. Cu cat vom intarzia ajustarea cheltuielilor iraţionale, cu atat vom beneficia mai tarziu de ieşirea din criză", le-a spus Băsescu aleşilor locali, explicand că Romania are nevoie de armată, poliţie, profesori şi medici
pentru a progresa, insă are un aparat central şi local "excesiv".
Preşedintele a spus că ministrul Gheorghe Pogea se află chiar joi la Buşteni unde, alături de reprezentanţii administraţiei locale, incearcă să indentifice standardele după care acestea pot funcţiona optim. Băsescu a arătat că in momentul de faţă sunt comune cu 5.000 de locuitori şi care au 12 funcţionari la primărie şi altele, cu acelaşi număr de locuitori, au 96 de funcţionari. "Trebuie introduse standarde şi pentru administraţiile locale. atatat timp
cat administraţia locală vine la bugetul de stat trebuie să raţionalizeze cheltuielile. Nu le raţionalizează, nu mai vine la bugetul de stat să solicite. Sunt lucruri pe care toţi avem obligaţia să le facem", a spus preşedintele admiţand că şi in mandatul său s-au facut "greşeli excesive de personal" pe care nu şi le asumă, dar de care nu se poate deroba.
Băsescu le-a spus celor prezenţi că ar fi bine ca cea mai mare parte a banilor
, pe care administraţiile locale ii primesc de la bugetul central, să meargă in investiţii. "Esenţial este ca administraţiile locale să fie un partener al bugetului de stat şi să nu vedem bugetul statului ca pe locul de unde cerem bani, dacă ministrul este de aceeaşi culoare politică cu noi, dacă nu ştim că nu ne dă sau ne dă mai puţin ca la alţii. Acest lucru trebuie să inceteze, eu nu vreau să vorbesc despre afectarea autonomiei locale, dar norme există in orice stat capitalist, iar autonomia locală nu inseamnă a lucra fără norme", a subliniat preşedintele.
Băsescu i-a indemnat pe aleşii locali să nu se bazeze doar pe banii de la buget, nici cand vine vorba despre finaţarea proiectelor europene, in condiţiile in care pot imprumuta bani de la bănci, cu garanţia Ministerului de Finaţe.
Şeful statului a vorbit şi despre procesul transferului de activităţi dinspre aparatul central către administraţia locală, subiect care se discută in aceste zile la Buşteni. Băsescu a subliniat că acest transfer de competenţe trebuie insoţit, "de bună seamă", şi de resursă bugetară. De altfel, in condiţiile in care mai mulţi primari s-au plans că le-a fost transferat doar resursele umane, fără a primi
şi resursele finaciare pentru plata
acestora, referindu-se in principal la personalul medical, Băsescu a dat asigurări că va ridica aceste probleme, in discuţiile cu Guvernul.
Preşedinteleconsideră că primarii trebuie "să nu pună condiţii şi să accepte descentralizarea", arătand că poate un alt guvern nu va mai fi dispus să le-o ofere.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu