Un alt stat european este pe cale să renunţe la aşa-zisa solidaritate energetică a Uniunii Europene – de diminuare a monopolului rusesc – şi să-şi semneze propriile acorduri cu Federaţia Rusă.
Polonia a decis, recent, că este cazul să urmeze tonul dat în materie de relaţii cu Rusia de către ţări precum Germania, Ungaria ori Italia. Noul premier polonez, Donald Tusk, a anunţat că ţara sa a elaborat proiectul unui nou gazoduct care ar putea să lege Rusia de Europa Occidentală, prin Estonia, Lituania, Letonia şi Polonia, urmând să ajungă în Germania.
Cu alte cuvinte, Polonia cere Moscovei să renunţe să mai construiască gazoductul Nord Stream direct către Germania, pe sub Marea Baltică. (Conducta de 1200 de km urmează să fie construită până în 2011 de un consorţiu din care Gazprom deţine pachetul majoritar, de 51%).
În favoarea sa, Varşovia invocă argumentul financiar: traseul propus pe uscat, care ar trece şi prin Polonia, ar fi de cel puţin două ori mai ieftin decât cel pe sub Marea Baltică. Experţii polonezi au făcut deja un calcul privind investiţiile necesare şi au ajuns la concluzia menţionată (evident, favorabilă noilor intenţii ale cabinetului polonez), relatează în ediţia sa de luni publicaţia poloneză Dziennik, preluată de Rompres.
Polonia vizează, în fapt, propria securitate energetică, pentru că, odată cu construirea conductei directe între Rusia şi Germania, Gazpromul ar putea oricând să închidă robinetul către Polonia, fără a afecta însă clienţii occidentali.
ŢĂRILE BALTICE, GATA SĂ DEA BANI PENTRU CONSTRUCŢIE
Încă dinainte de a avea acceptul Kremlinului, premierul Donald Tusk s-a asigurat de sprijinul celorlalte părţi implicate: el a purtat deja consultări pe această temă cu oficiali din guvernele Estoniei, Lituaniei şi Letoniei.
Aşa cum relatează aceeaşi publicaţie, şeful guvernului de la Varşovia a obţinut fără probleme acordul celor trei state baltice, în ciuda tuturor tensiunilor şi problemelor diplomatice pe care acestea le au cu Federaţia Rusă. Riga, Talinnul şi Vilniusul nu numai că au aderat imediat la ideea poloneză, dar s-au şi declarat dispuse să plătească din propriul buget
costurile construcţiei conductei pe teritoriul lor. Astfel, noul proiect ar putea trece doar pe teritoriul unor state-membre ale Uniunii Europene, ceea ce ar garanta siguranţa livrărilor de gaze
ruseşti către Europa (spre deosebire de conducta prin Ucraina, unde de mai mulţi ani există diferite întreruperi ale fluxului energetic, cauzate de disensiunile dintre Kiev şi Moscova). În plus
, comentează publicaţia poloneză, statele baltice şi Polonia nu ar sustrage ilegal cantităţi de gaze din conducta ce le tranzitează teritoriul şi nici nu ar majora arbitrar taxele de tranzit la gazele ruseşti.
PREMIERUL POLONEZ SE DUCE CU PROPUNEREA LA MOSCOVA
Oricum ar fi, proiectul polonezo-baltic va fi propus oficialilor ruşi chiar de către Donald Tusk, în cursul apropiatei sale vizite la Moscova (8 februarie). Într-un interviu, premierul nu a uitat să amintească temerile legate de mediu (exprimate insistent de Suedia, Finlanda, Estonia şi Letonia) dacă gazoductul ar urma să fie construit pe sub Marea Baltică.
„Trebuie să lămurim problema. Trebuie să înţelegem de ce Rusia vrea să construiască gazoductul pe sub Marea Baltică, care ar fi de trei ori mai costisitor decât o conductă ce ar străbate Polonia. La fel, e nevoie să ştim care ar fi condiţiile pentru ca poziţia Moscovei să se schimbe”, a indicat Donald Tusk, politician mult mai flexibil faţă de sensibilităţile Rusiei decât predecesorul său, Jaroslaw Kaczynski.
Ca un prim pas al schimbării în politica externă poloneză, recent, Varşovia a anunţat că îşi ridică vetoul impus în calea încheierii unui nou acord între Rusia şi UE .
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu