joi, 19 martie 2009

Cristian Cioacă a fost eliberat de sub control judiciar

Curtea de Apel Braşov a aprobat cererea de eliberare din arest a lui Cristian Cioacă. Poliţistul braşovean solicitase eliberarea sub control judiciar. Judecătorii nu au putut lua în discuţie luni cererea pentru că dosarul cauzei nu ajunsese încă la Braşov, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul a fost trimis abia marţi dimineaţă. Cioacă a fost adus încătuşat la curtea de Apel.

"Sunt ofiţer de Poliţie şi nu am de ce să mă sustrag urmăririi penale. Menţionez că nu am făcut acest lucru nici până acum şi nici nu am de gând să fac asta. Am un copil de trei ani pe care doresc să îl văd cel puţin în week-end, deoarece în timpul săptămânii sunt la serviciu", a spus Cioacă în faţa Curţii.

Poliţistul a precizat că tocmai faptul că are un loc de muncă contituie o garanţie că nu se va sustrage urmăririi penale şi că poate fi cercetat în stare de libertate. El a precizat că nu are bani să îşi aducă fiul la Braşov. După punerea în mişcare a urmăririi penale, i s-a diminuat salariul cu 20%, a arătat Cioacă.

La 24 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Cristian Cioacă în dosarul în care este acuzat de accesarea fără drept a adresei de e-mail soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu -


Avocata Elodia Marilena Ghinescu, în vârstă de 38 de ani, a dispărut de acasă în data de 30 august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, a anunţat Poliţia despre dispariţia femeii abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei sale.

Niciun comentariu: